Strategia serviciilor comunitare - curs pentru bibliotecari
2020
MAR
03
Bibliotecarii interesati de serviciile de educaţie STEM (Science, Technology, Engineering and Mathematics) în biblioteci au participat la cursul Strategia serviciilor comunitare.
Reprezentanţi ai Bibliotecii Judeţene şi a altor zece biblioteci publice din judeţ au participat la cursul organizat la Miercurea-Ciuc. Obiectivele importante ale cursului au fost motivarea şi inspirarea bibliotecarilor pentru mai buna cunoaştere a comunităţilor locale, precum şi pentru evaluarea nevoilor educaţionale şi culturale din localităţile lor.
Cursul face parte din programul Code Kids, finanţat la nivel naţional de Romanian-American Foundation prin intermediul Fundaţiei PROGRESS. La nivel de judeţ, programul este susţinut financiar şi de către Consiliul Judeţean Harghita.