Ziua Limbii Române sărbătorită la bibliotecă prin muzică şi poezie
2018
AUG
31
La mulţi ani, limba română! La mulţi ani tuturor utilizatorilor limbii române, celor care o învaţă de la mame, celor care o învaţă de la alţii şi celor care îi învaţă pe alţii, deopotrivă!
Membrii cenaclului Buna Vestire din Miercurea-Ciuc au vorbit despre rolul cultural şi comunicaţional al limbii, după care au citit publicului din propriile creaţii literare. Ansamblul artistic Copiii muntelui din Gheorgheni s-a alăturat evenimentului prin interpretarea unor cântece şi poezii cunoscute, după care poetul Ovidiu Scridon şi-a prezentat volumul "Tu ce-ai făcut astăzi?" în cadrul unui spectacol interactiv de muzică şi poezie.